Anghinarea: proprietăţi, beneficii, administrare

anghinarea

Plantă ierboasă perenă, anghinarea oferă prin compoziţia sa valori nutritive importante pentru sănătatea generală a organismului. Planta cu muguri de culoare violacee este cultivată în ţările europene, însă şi pe continentul american. Face parte dn aceeaşi familie care include şi floarea soarelui, cunoscută sub denumirea de „Asteraceae”.

Compoziţia anghinarei

La cultivarea anghinarei la scară largă se are în vedere conţinutul important de cinarină din frunzele sale. Cinarina este un antioxidant puternic, a cărei acţiune este hepatoprotectoare. Anghinarea se cultiva si pentru principiile amare azulenogene foarte importante pentru detoxifierea ficatului, dar şi pentru faptul că are un conţinut bogat în enzime, săruri de potasiu, magneziu şi multe altele. Conţinutul de anghinare include 80% apă, proteine (circa 4%), grăsimi (circa 0,1%) şi carbohidraţi (circa 15%).

O anghinare medie de circa 120 g conţine: 4 grame de proteine, 19 grame de carbohidraţi, 9,1 grame de fibre, 76 mg de calciu, 2,2 mg de fier, 595 miligrame de potasiu, 160 de grame de sodiu şi 12% din doza zilnică recomandată (DZR) de fosfor. De asemenea, aceeaşi cantitate de anghinare mai conţine următoarele vitamine: A (267 U), C (25% din DZR), K (24% din DZR), B1 (6% din DZR), B2 (5% din DZR), B3 (7% din DZR), B6 (11% din DZR) şi B9 (22% din DZR).

Beneficii pe care le oferă anghinarea

Având o structură fundamentată de un complex de principii puternic, anghinarea le oferă foarte multe avantaje consumatorilor:

  • contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge: 100 de grame de anghinare fiartă reduce nivelul insulinei în 30 de minute după ce este consumată. Mai mult decât atât, contribuie la încetinirea activităţii alfa-glucozidazei, o enzimă cu rol important pentru reglarea nivelului de zahăr din sânge;

  • contribuie la o bună funcţionare a tranzitului intestinal. În plus, este de mare ajutor în curele de slăbire şi reduce constipaţia, conţinutul său fiind bogat în fibre;

  • are un rol important pentru menţinerea nivelului normal de colesterol în sânge: conţinând luteolină, un flavonoid foarte benefic, consumul de extract de frunze de anghinare pe o perioadă de 6 săptămâni scade nivelul de colesterol total cu 18,5% şi al colesterolului „rău“ (LDL) cu 22,9%.

  • este utilă pentru detoxifierea ficatului şi a vezicii biliare: acest avantaj al consumului de anghinare este susţinut de conţinutul de cynaropicrin şi cinarin, antioxidanţi cu rol important în stimularea secreţiei bilei;

  • contribuie la reglarea tensiunii arteriale: extractul de anghinare administrat mai multe săptămâni la rând reduce tensiunea arterială sistolică şi diastolică.

Mai mult decât a fi utilizată pentru proprietăţile menţionate anterior, consumul de anghinare s-a dovedit benefic pentru stări de greaţă şi balonare, disconfort la nivelul abdomenului, ciroză hepatică, hepatită cronică, hipercolesterolemie, constipaţie, lipsa poftei de mâncare, ateroscleroza şi anorexie.

Mod de administrare

În ceea ce priveşte modul de administrare, o puteţi găsi sub formă de tinctură, ceai sau extract. Indiferent de forma în care este consumată, anghinarea poate să asigure acel plus de sănătate, util oricărei persoane.

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *